Adi Mutu, peste Ribery și Salah! „Briliantul” a fost ales cel mai bun jucător al Fiorentinei în ultimii 20 de ani

Adi Mutu, peste Ribery și Salah! „Briliantul” a fost ales cel mai bun jucător al Fiorentinei în ultimii 20 de ani
  • Publicat:

Adi Mutu a evoluat pentru Fiorentina în perioada 2006 – 2011, iar acesta a reușit să îi impresioneze pe fanii echipei care evoluează în Serie A.

Actualul selecționer al echipei naționale a României U21 a bifat 143 de meciuri la Fiorentina, a dat 69 de goluri și a oferit 26 de pase decisive, iar acest lucru i-a făcut pe fanii echipei din Serie A să îl includă pe „Briliant” într-un top interesant.

Adrian Mutu a reușit să își pună amprenta pe istoria clubului Fiorentina, iar acesta a fost ales drept cel mai reprezentativ jucător din ultimii 20 de ani de la gruparea din Italia.

Adi Mutu a fost ales cel mai bun jucător al Fiorentinei în ultimii 20 de ani

Într-un sonaj al celor de la Fiorenzeviola, fanii echipei din Serie A l-au votat pe Adi Mutu ca fiind cel mai important jucător din ultimii 20 de ani ai istoriei Fiorentinei.

Adrian Mutu s-a duelat în voturi pentru acest loc cu jucători de top precum Salah, Jovetic, Ribery, Chiesa, Rossi, Frey, Gonzalo Rodriguez, Rui Costa, Di Livio, Astori, Toni, Gilardino, Borja Valero sau Rigano.

Cei 16 jucători de pe listă au fost împărțiți în perechi, iar în finală au ajuns Adrian Mutu și Luca Toni. Fostul internațional român a câștigat cu 20 de voturi distanță de Luca Toni și a fost desemnat cel mai bun jucător al Fiorentinei din ultimii 20 de ani.

Adrian Mutu a reacționat după ce a aflat cum au votat suporterii Fiorentinei și a postat pe contul său de instagram un mesaj. „Mulțumesc din inimă tuturor celor care m-au votat „cel mai bun jucător al Fiorentinei din ultimii 20 de ani””, a fost mesajul de mulțumire postat de Adrian Mutu, pe Instagram.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×